Vis este un termen care descrie experienţa subconştientă
constând dintr-o succesiune de imagini, sunete, idei, emoţii şi alte
senzaţii care apare, de obicei, în timpul somnului, dar mai ales în
cazul tipului de somn în care ochii se mişcă (somn paradoxal).
Capacităţile cognitive, precum gândirea şi memoria, sunt secundare,
persoana care doarme percepând psihic şi emoţional evenimentele
petrecute în vis ca elemente reale petrecute aievea.
Imaginaţia
se defineşte ca un proces cognitiv complex de elaborare a unor imagini
şi proiecte noi, pe baza combinării şi transformării experienţei.
Imaginaţia, fiind un proces complex se desfăşoară în diferite forme.
S-au folosit nenumărate criterii de clasificare, dar principalul motiv
este prezenta intenţionalităţii în actele imaginative. Astfel s-au
grupat următoarele forme:
1. imaginaţia involuntară: visul din timpul somnului;
2. imaginaţia voluntară: visul de perspectivă.
Somnul
nu este o activitate uniformă; există mai multe stadii de somn şi unuia
dintre aceste stadii îi corespunde activitatea plină de mister, şi
anume visul. Omul ştie că visează încă de la începuturile omenirii, dar
doar după 1957 s-au putut identifica perioadele de somn paradoxal.
Primul care încearcă să situeze visul în somn, de a-l dota cu o
structură temporală este Alfred Maury, care era profesor la un colegiu
în Franţa. În epocă se spunea că spiritul imaterial călătorea în toate
sensurile, în timp ce corpul suporta “moartea periodică” a somnului. El a
considerat visul ca un accident episodic, o fază intermediară între
somn şi trezire. După unele statistici: 80% îşi amintesc ceea ce
visează, dar 20% nu cred că visează. Ei visează în fiecare noapte, dar o
clipă fugitivă a visului şterge des amintirea a toată activitatea,
poate pentru că creierul trezit a uitat sau nu a acceptat scena. Iniţiat
de Aristote pentru care visul nu e altceva decât o activitate a
sufletului în timpul somnului (fără a fi vreo comunicare cu Dumnezeu),
curentul psihologic va primi amploare la sfârşitul secolului al
XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Pentru unii stimulii
externi sau interni sunt sursa halucinaţiilor visului. Alfted Maury, la
începutul secolului, trezind la intervale regulate unele persoane pe
parcursul somnului, remarcă că rar obţine ca persoanele să-şi amintească
visul, deci conceptul unei activităţi permanente pe parcursul somnului
este infirmată. Pentru Alfred Maury visul devine un fenomen episodic sau
riscant care survine atunci când somnul este mai lejer. Fenomenul de
vis devine deci dependent de calitatea somnului şi de interacţiunea cu
trezirea.
Visul
(verificat prin trezirea repetată a unor persoane) revine pentru o
perioadă de 20-25 minute, separate de intervale de 90 minute. Deci visul
devine a treia stare a creierului, atât de diferită de somn ca somnul
de trezire. Nu s-a putut avea certitudinea că acest stadiu există şi la
peşti, amfibieni, reptile şi poate chiar la crocodili. În schimb,
pornind de la păsări şi ajungând la mamifere, la toate apare visul: găina
visează 25 minute în fiecare noapte, cimpanzeul – 90 minute şi omul
-100 minute; campioana visătorilor este pisica domestică care visează
200 minute pe zi. Visul poate fi considerat un avantaj prin faptul
că, pe de o parte reprezintă momentul cel mai important de pe parcursul
somnului. S-a realizat prin treziri repetate înainte de a visa, că
subiectul se trezeşte complet neodihnit. Deci visul reprezintă perioada
de odihnire a creierului. Somnambulismul survine de fapt, în timpul
stadiului de somn lent, profund la copii sau adolescenţi. Se
interpretează ca o trezire incompletă a creierului; individul este
atunci capabil de a face numeroase gesturi bine coordonate, dar nu îşi
aminteşte nimic din ceea ce a făcut după trezirea propriu-zisă. Visul
pare a fi o complicaţie suplimentară pentru a descrie funcţionarea
creierului. Se înţelege greşit că visul constituie un avantaj în măsura
în care este considerat un stadiu. Stadiul de vis este de fapt momentul
cel mai periculos în ciclul trezire – somn – vis. Există ceva care ocupă
20% din timpul de somn, care este periculos pentru animal întrucât
acesta este paralizat şi pragul sau de trezire este mărit. Visul
constituie un fenomen subiectiv de care se poate teme realitatea,
pregăteşte amintirea pe care o păstram după trezire, sau visul apare în
acelaşi timp ca un ansamblu de activităţi psihologice specifice pe care
îl numim “somn paradoxal”. Acest stadiu al somnului este de fapt
paradoxal căci o activitate cerebrala mai intensă corespunde unei
destinderi musculare.
La
oameni, o noapte de somn este o succesiune de diferite faze numerotate
în general de la 1 la 4 şi corespund unor activităţi electrice din ce în
ce mai lente. Diferitele stadii ale somnului lent nu sunt acompaniate
de muşcări oculare. De aceea atunci când se trezeşte o persoană pe
parcursul somnului lent, îţi aminteşte rar ce a visat. Aceste perioade
de somn lent sunt întrerupte de apariţia altei faze, caracterizata prin
mişcări oculare şi prin dispariţia tonusului muscular. Câteodată apare
aşa numitul “somn lucid”. Acest stadiu particular da visătorului o
anumita capacitate de a controla derularea visului sau şi de asemenea o
senzaţie de libertate, căci subiectul are posibilitatea de a explora
după propria fantezie acea lume a visului. Prezenta acestei faze este
explicată de unii autori printr-o energie potenţială a imaginilor,
izvorâtă din asocierea lor cu trăirile afective. Faptul ca anumite
persoane sunt conştiente de faptul că sunt pe punctul de a visa a fost
notat de Aristote. La om, somnul paradoxal este un fenomen periodic care
survine la 90 de minute de la adormire. Acest fenomen este însoţit de
mişcări oculare rapide şi au durata de câte 90 de minute. Somnul
paradoxal revine de 4 sau 5 ori pe parcursul unei nopţi şi perioadele
sunt separate de somnul lent.
Primele
studii asupra somnului paradoxal au fost în mare parte fondate pe
interesul purtat viselor. Se caută o legătura între vis şi somn
paradoxal. Intervine întrebarea: este adevărat că se visează pe
parcursul perioadelor de somn paradoxal? Pentru a răspunde acestei
întrebări, Dement si Kleitmen trezeau de 191 de ori persoane pe
parcursul somnului paradoxal. În 152 de cazuri, adică 80% rămân cu
amintiri clare, dar trezind de 160 de ori persoane pe parcursul
perioadelor de somn lent, se obţin doar 11 cazuri în care persoanele să
păstreze amintiri, adică 6,9%.
Între 1960 si 1966 ontogeneza ciclului trezire – somn a furnizat informaţii surprinzătoare.
Creierul
este imatur la naştere şi somnul paradoxal este foarte important pentru
că acesta constituie 60% din somnul unui nou – născut si 80% din somnul
unui pisoi mic. Predominanta somnului paradoxal după naştere este
explicată ca fiind un mecanism activ. În jurul vârstei de trei sau patru
ani, cei mai mulţi copii dorm neîntrerupt cel puţin 12 ore pe noapte şi
cei mai mulţi dintre ei trag dorm şi după masa. Un adult are nevoie de
şapte sau opt ore de somn pe noapte.
Astfel
somnul paradoxal joacă un rol capital în maturarea sistemului nervos
central. Persoanele care mănâncă mult, au gâtul scurt si care sforăie
încetează a mai respira din când în când pe parcursul somnului, lucru
care are urmări asupra inimii. Activitatea visului este un fenomen care
nu are funcţii şi este atât de unică în analele psihologiei. Este foarte
uşor de a avea o mică structură în creier dar fără şti pentru ce a fost
montată. Oricum nu există nici un raport între structură şi funcţie. Se
ştie de la Claude Bernard: o funcţie integrează funcţionarea a
numeroase structuri. Visul poate avea şi un caracter simbolic, iar
aceste vise pot fi descifrate. În stare de somn apar unele dorinţe sau
anumite scene care au marcat în mod special subiectul. Iar aceste
dorinţe se pot asocia cu imagini care reprezintă un fel de îndeplinire
deghizată a lor. Descifrarea acestor vise se realizează prin analiza
acţiunilor, relaţiilor şi preocupărilor subiectului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu