Depresia netratată duce la sinucidere

Sinuciderea reprezintă una dintre cele mai importante şi mai complexe probleme ale psihopatologiei. Manifestare paradoxală a persoanei umane, în condiţiile impuse de “situaţii limită” ale vieţii sau având un determinism pur patologic, sinuciderea depaşeşte cadrele nosologiei clinico-psihiatrice, înscriindu-se în ordinea ontologică, ca unul dintre cele mai importante “accidente” sau”situatii critice’ ale vieţii unui individ.

Suicidul este de cele mai multe ori comis din disperare, a cărei cauză este adesea atribuită unei boli mentale cum ar fi depresia, tulburarea bipolară, schizofrenia, alcoolismul, sau dependența de droguri.

Tentativa de suicid sau comportamentul suicidal non-fatal se referă la auto-rănire cu scopul de a-și lua viața, însă care nu duce la moarte.

Tentativă de sinucidere constituie una din marile urgenţe psihiatrice, fiind un gest destinat a pune capăt propriei vieţi. Reprezintă un act autoagresiv, de asutopedepsire, ce exprimă o profundă dazamagire, până la ura împotriva propriei persoane, motivate prin esecuri repetate sau depresie psihotică, un strigat de ajutor.

În majoritatea cazurilor, tentativă de suicid este şi un mod de comunicare a frustraţiilor altor persoane, o soluţie existenţială de scoatere dintr-o situaţie de criză, un gest paranoic de pedepsire a altor persoane.

Tentativa de suicid este inclusă printre comportamentele cu risc, alături de alcoolism, automutilare. Riscul de deces există chiar la tentativele aparent inofensive, datorită incapacităţii pacientului de a aprecia severitatea gestului său. Din cei cu tentative de suicid 10% decedează.

Atitudinea negativă, minimalizarea sau ignorarea nevoilor persoanei suicidale, poate agrava situaţia prin intensificarea trăirilor de auto-devalorizare, de disperare, lipsă de speranţă.

Responsabilitatea deosebită revine personalului medical, care gestionează revenirea pacientului în momentul revenirii la viaţă, cea ce presupune o atenţie deosebită, supraveghere strictă, disponibiliate la dialog şi contact psihic.

Evaluarea

Presupune examinarea fizică, obţinerea unui istoric, stabilirea traseului suicidar.

Examinarea fizică se concentrează asupra stării generale: hidratare, verificarea TA şi a pulsului, respiraţiei, depistarea unor semne din afecţiuni severe ca: paloare, denutriţie, icter, edem, cicatrice ce semnalează tentative anterioare de sinucidere.

Interviul cu pacientul se realizează dificil datorita tăcerii, plânsului ostilităţii. Se defineşte starea psihică, orientarea, eventualele idei delirante, impulsuri agresive şi autoagresive.

Stabilirea riscului suicidal se realizeaza prin analiza urmatorilor factori: existenta unui sindrom depresiv major, a unei boli somatice grave antecedente familiale sau tentative suicidale.

În cazul bolnavilor psihici, riscul suicidal este întâlnit în 30% din cazuri în afectiuni ca : depresie, schizofrenie psihoze delirante acute, stări reactive psihotraumatice, tulburări conversive, psihopatie, alcoolism.

Ajutor si suport

În cazul în care medicul prescrie tratament medicamentos, cei apropiaţi trebuie să se asigure că persoana cu tendinţe sinucigase urmează în tocmai tratamentul.

Rezolrea problemelor se face prin facilitarea inţelegerii de către pacient a situatiei dificile şi prin sublinierea modului în care a făcut faţă problemelor în trecut. Scopul este de a genera o capacitate mai mare de a face faţă la probleme în viitor precum şi de a ameliora problemele personale şi sociale imediate.

Încurajarea schimbarilor pozitive ale stilului de viata, cum ar fi o dieta sănătoasă, somn suficient, plimbările în aer liber pentru cel puţin 60 de minute zilnic, sunt importante pentru eliberarea endorfinelor, ameliorarea stresului şi pentru instalarea unei stări generale de bine.